Un pachet tehnic de 15 mil. euro atrage doar doi candidați

În lumea achizițiilor publice de infrastructură, cifrele bugetare nu sunt singurul indicator care îi interesează pe experți. Dimpotrivă — la fel de relevant, dacă nu chiar mai mult, este numărul firmelor care se înghesuie să depună ofertă la fiecare procedură. O competiție densă spune o poveste despre piață, iar una anemică spune cu totul alta. Iar povestea pe care o citim acum, într-un dosar de circa 15 milioane de euro, este una destul de grăitoare.

Obiectul procedurii îl reprezintă un pachet din categoria construcțiilor inginerești — un termen care, pentru publicul larg, poate suna nesemnificativ, dar care în realitate desemnează unul dintre cele mai solicitante segmente ale domeniului. Aici intră poduri, pasaje denivelate, viaducte, podețe mari, consolidări de maluri, taluzuri armate și alte structuri speciale care cer atât experiență, cât și echipamente scumpe. Nu este un domeniu în care oricine poate să intre după bunul plac, nici măcar dacă dispune de banii necesari.

Finanțarea operațiunii este asigurată din bugetul Uniunii Europene. Fondurile europene, oricât de generoase ar fi, vin la pachet cu cerințe procedurale stricte: justificarea fiecărei cheltuieli, raportări periodice către autoritățile de management, reguli de eligibilitate care limitează marja de manevră a antreprenorilor. Pentru firmele care nu sunt încă obișnuite cu acest regim, trecerea poate fi descurajantă, iar rezultatul se vede uneori în numărul redus al ofertanților.

Doi participanți pentru o sumă așa mare

Când termenul de depunere a ofertelor s-a închis, la comisia de evaluare au ajuns doar două propuneri concrete. Cifra este modestă, având în vedere valoarea miza aflată pe masă. În condiții normale, o procedură de aproximativ cincisprezece milioane de euro ar fi atras cel puțin cinci-șase candidați, poate chiar mai mulți. Realitatea curentă arată însă altceva — iar motivele acestei situații merită analizate pentru că ne spun ceva despre starea pieței constructorilor.

Prima explicație ține de criteriile de eligibilitate. Pentru lucrări de tipul construcțiilor inginerești, cerințele privind experiența similară, dotarea cu utilaje speciale (macarale mari, pompe de beton, cofraje modulare) și personalul autorizat sunt, prin natura lor, selective. Firmele mici sau mijlocii nu pot să îndeplinească asemenea praguri, iar cele mari — care îndeplinesc — sunt adesea deja angrenate pe alte șantiere și nu au capacitatea imediat disponibilă.

A doua ipoteză se leagă de segmentul pieței. Numărul companiilor capabile să execute poduri, pasaje și alte obiective de artă la standardul cerut de un contract european este limitat în România. Mulți dintre actorii majori — UMB, Tancrad, Strabag, Porr, Trameco și câțiva alții — sunt adesea ocupați pe proiectele mari de autostradă, drumuri expres și modernizări feroviare. Atunci când programul lor este plin, rămân puține opțiuni pentru beneficiarii care lansează proceduri în paralel.

Ce înseamnă, practic, o competiție redusă

Cu doar doi ofertanți pe masă, dinamica procesului se schimbă fundamental. În teorie, evaluarea decurge mai rapid — există mai puține documente de verificat, mai puține propuneri de analizat. În practică, însă, fiecare procedură rămâne expusă aceluiași risc: contestația la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Cu cât presiunea competitivă este mai mică, cu atât mai probabil devine ca cel care pierde să blocheze procedura câteva luni prin căi administrative.

Există și un efect mai subtil, care ține de valoarea finală. Atunci când se duelează doar două firme, propunerile financiare tind să se apropie de plafonul estimat de autoritatea contractantă. Presiunea spre prețuri mai mici — cea care apare firesc într-o competiție amplă — se diluează, iar bugetul final al proiectului seamănă foarte mult cu cel teoretic. Diferența dintre o licitație cu 20 de ofertanți și una cu doi este, în medie, de câteva procente din valoarea finală.

Ce complică mai mult situația este partea tehnică a pachetelor de construcții inginerești. Aici, propunerile conțin soluții structurale, calcule de rezistență, planuri de execuție detaliate. Evaluarea lor durează oricum mult, iar prezența doar a doi competitori nu accelerează semnificativ procesul, pentru că toată documentația trebuie analizată la fel de riguros.

Contextul mai larg al pieței

Tiparul observat acum nu este o singularitate. Mai multe proceduri derulate în ultimii ani pe segmente specializate au atras, la rândul lor, un număr restrâns de participanți. Pe pachete standardizate, precum întreținerea drumurilor sau lucrările de terasament, cifra depășește adesea zece concurenți — pentru că acolo piața este lată și competiția funcționează normal. Dar imediat ce obiectul contractual include poduri sau consolidări structurale complexe, numărul candidaților se subțiază dramatic. Situația repetă modelul observat pe pachete similare din categoria obiectivelor de artă rutiere sau feroviare.

Rezultatul acestei proceduri va fi urmărit cu atenție de toți ceilalți actori din piață, pentru că fiecare decizie de atribuire adaugă un strat la înțelegerea stării reale a sectorului. Banii proveniți din fondurile europene trebuie cheltuiți în termen, iar termenul nu așteaptă. Întrebarea care rămâne este simplă: cine are capacitatea și apetitul administrativ necesar pentru a-i absorbi? La această întrebare, răspunsul se cristalizează treptat, licitație după licitație. Iar răspunsul de acum spune, între rânduri, că piața este mai fragilă decât am vrea să credem.