Lotul 2 al M4: confruntare între doi giganți, o întrebare publică despre transparență

Inelul subteran al Capitalei ar fi trebuit, pe hârtiile din anii ’90, să fie închis demult. O linie suplimentară, marcată cu numărul patru, era privită inițial drept coloana vertebrală care urma să preia fluxul navetiștilor dintre Gara de Nord și cartierele din sud, printr-un traseu care s-ar fi integrat cu celelalte trei magistrale existente. Patru decenii mai târziu, bucureștenii încă privesc aceeași linie pe panourile promisiunilor, în timp ce cartierele populate din zona Progresul rămân fără legătură directă cu rețeaua subterană.

În registrul oficial al operatorului, proiectul figurează drept obiectiv aflat în diverse faze de implementare. Unele segmente sunt în proiectare, altele în evaluări tehnice, iar câteva chiar au ajuns să fie împărțite pe pachete de execuție. Traseul, așa cum este conturat astăzi, se desprinde din zona principalei gări a Capitalei și coboară pe o direcție care traversează câteva dintre cele mai dens populate zone rezidențiale ale orașului — tocmai de aceea orice blocaj administrativ se resimte nu doar la nivelul autorităților, ci și la nivelul unei comunități urbane mari care așteaptă, efectiv, un tren subteran la ușă.

Pe pachetul central al proiectului s-a declanșat, la începutul anului, o confruntare cu implicații care depășesc cadrul strict al unei proceduri de achiziție. Pe de o parte, concernul Gülermak, o firmă turcă cu portofoliu semnificativ pe proiecte subterane europene. Pe de altă parte, Erbașu, unul dintre constructorii autohtoni cu cea mai bogată istorie pe lucrări civile mari din România. Între cele două a apărut o divergență înregistrată formal la autoritatea națională de soluționare a disputelor de achiziție publică.

Originea neînțelegerii ține de felul în care a fost evaluată procedura — criterii de punctaj, documente de calificare, metodologii de execuție. Sunt aspecte tehnice și formale pe care, de regulă, doar membrii comisiilor și juriștii specializați le descifrează în amănunt. Însă elementul care a transformat acest dosar dintr-o dispută închisă într-o temă publică a fost decizia uneia dintre părți de a aduce în spațiul deschis argumentele sale.

O cerere care vine dinspre comunitatea urmăritorilor de infrastructură

În zona celor care monitorizează investițiile subterane ale Capitalei, cererea este acum simplă și fermă: ambele firme ar trebui să pună la dispoziția publicului documentele pe care le invocă reciproc. Nu este o revendicare excentrică — într-un stat membru UE, principiul transparenței procedurilor de achiziție este, pe hârtie, solid. Acolo unde nu este nimic de protejat în afara unor secrete comerciale minore, publicarea elementelor relevante ar trebui să fie o operațiune naturală.

Practica ne-a arătat că, de fiecare dată când documentele rămân în sertar, teoriile circulă mai repede decât faptele. O publicare deschisă ar dezamorsa, într-o singură lovitură, jumătate din suspiciunile care se acumulează în mediile profesionale și în spațiul public.

De ce contează pentru bucureșteni

Fiecare săptămână consumată pe proceduri este o săptămână în care pasagerii din sudul orașului continuă să depindă de autobuze sufocate și de trafic de suprafață. Modelul îl recunoaștem din alte dosare majore — loturile de pe M6 spre aeroport, extinderile M5 din Drumul Taberei — unde întârzierile pe componenta juridică au depășit, uneori, termenele tehnice reale de construcție.

Tiparul este, pentru cei care urmăresc piața, previzibil: un cerc restrâns de jucători mari se întâlnește periodic la marile competiții, diferendele curg firesc, iar arbitrajul administrativ ia luni bune. Decizia care va fi pronunțată va stabili cine semnează efectiv, dar nu va schimba datele fundamentale — sudul Capitalei rămâne una dintre cele mai defavorizate zone metropolitane din punct de vedere al accesului subteran.

Ce se întâmplă de aici încolo

Calendarul legal al instituției care arbitrează contestațiile va decurge în ritmul său obișnuit. La final, un ordin va stabili dacă Erbașu rămâne câștigător sau dacă procedura revine la o etapă anterioară. Indiferent de deznodământ, sudul Capitalei și-a însușit deja o lecție simplă: proiectele subterane nu se blochează din cauza dificultăților de foraj, ci din cauza hârtiilor semnate sau nesemnate în birouri.

Vom reveni imediat ce instituția responsabilă va pronunța o decizie oficială. Între timp, Magistrala care ar trebui să transforme mobilitatea unui sfert din oraș rămâne o lecție vie despre cât de mult contează procedurile pentru un simplu segment de tunel.