Banii Saligny vs. realitatea amplasamentelor: forul superior al Parlamentului spune nu unei legături directe

Pentru oricine urmărește modul în care se cheltuie banii publici pentru infrastructura rețelei locale, există un termen care a devenit familiar în ultimii ani: Saligny. Nu este un nume de constructor, nici de companie, ci titulatura celui mai mare mecanism guvernamental pentru comunități rurale și urbane mici care funcționează în țara noastră. Dedicat modernizării drumurilor comunale, extinderii rețelelor de apă potabilă și construirii sistemelor de canalizare în zone unde, până nu demult, apa curentă era un lux, mecanismul acesta acoperă, prin amploarea sa, practic toată harta țării.

Cifrele sunt impresionante. Bugetul total alocat depășește pragul de 65 de miliarde de lei, iar numărul obiectivelor contractate pe plan național trece de 7.500. Fiecare comună din țară are cel puțin un dosar prin acest instrument, iar unele au chiar mai multe. Practic, dacă vreodată ați trecut cu mașina pe o arteră comunală care, din senin, părea mai netedă decât celelalte, probabil că v-ați întâlnit cu rezultatul unei investiții de acest tip.

Un amendament cu adevărat raționalist, dat la o parte

Printr-o decizie care a surprins mediul profesional al construcțiilor — și care a iritat, previzibil, organizațiile de control civic — parlamentarii cu atribuții pe administrația teritorială din camera superioară au refuzat să condiționeze decontările efectuate prin acest instrument de stadiul real al amplasamentelor. Concret, un pachet de amendamente depuse de un grup parlamentar din opoziție la legea care ratifică OUG 87 — actul normativ ce guvernează funcționarea mecanismului — a fost eliminat din discuții fără a fi supus unui vot favorabil.

Principiul promovat de inițiatori suna simplu și, într-o lume rațională, ar fi fost aproape tautologic: banii se virează proporțional cu ceea ce s-a construit efectiv pe amplasament. Nu pe baza unor procese-verbale generoase semnate în grabă, nu pe promisiuni trecute în rapoarte din birouri cu aer condiționat, ci pe metri de asfalt real, pe metri liniari de conductă îngropată, pe kilometri de canalizare care chiar există. Ideea a fost scoasă de pe masa de lucru. Punct. Fără explicații care să convingă pe cineva.

De ce este importantă această decizie

Refuzul stârnește semne de întrebare legitime pentru oricine a mai urmărit sectorul achizițiilor publice. Mecanismul acesta se află, încă de la lansare, în vizorul experților care au atras atenția asupra procedurilor prea relaxate de verificare. Într-un pachet financiar de asemenea anvergură, în care sumele ajung la sute de administrații locale răspândite pe toată geografia țării, lipsa unui instrument clar pentru verificarea realității execuției este, pentru a nu folosi cuvinte mai grele, un cadou generos pentru cine ar vrea să profite.

Din punctul de vedere al unui constructor onest, care lucrează corect și plătește muncitorii la timp, procedura actuală nu reprezintă o amenințare. Dimpotrivă, un sistem de verificare strict ar proteja, în ultimă instanță, piața corectă împotriva concurenței neloiale a celor care livrează slab, dar încasează mult. Respingerea amendamentelor este deci nu doar o decizie discutabilă din perspectivă bugetară, ci și una care favorizează, obiectiv, actorii mai puțin disciplinați din piață.

Ce se întâmplă în comune între timp

Pentru cei care nu lucrează în domeniu, contextul practic este important. Într-o comună obișnuită, un proiect alimentat prin acest mecanism înseamnă, de regulă, câteva străzi asfaltate, o extindere a rețelei de apă sau un tronson de canalizare. Sumele implicate pe un singur dosar variază de la câteva milioane de lei la câteva zeci de milioane, în funcție de dimensiunea obiectivului. Ceea ce ajunge să se execute efectiv pe amplasament depinde, însă, de o multitudine de variabile: seriozitatea constructorului, capacitatea de control a primăriei, rigoarea echipei de diriginți de șantier.

Iar în cazurile în care toate aceste piese nu se aliniază, rezultatul este bine cunoscut: straturi subțiri de asfalt care nu rezistă nici măcar o iarnă, conducte pozate superficial care cedează la prima ger serios, intervenții prezentate ca finalizate în rapoarte dar vizibil incomplete la fața locului. Un instrument care leagă plățile de stadiul real ar fi rezolvat, măcar parțial, această problemă. Un refuz al instrumentului o perpetuează.

Comparația cu alte programe

Situația amintește de problemele semnalate și pe alte pachete de investiții locale, unde controlul ulterior al calității a rămas, istoric, o Cenușăreasă a sistemului. Spre deosebire de această realitate, obiectivele alimentate prin mecanismul comunitar de redresare economică au un regim de verificare semnificativ mai riguros, tocmai pentru că regulile europene impun trasabilitatea fiecărei cheltuieli. Aici, însă, vorbim despre bani de la bugetul propriu al țării — iar pentru acest tip de resurse, standardele par să rămână, în ciuda eforturilor repetate ale unor experți, semnificativ mai relaxate.

Ce urmează

Textul legii urmează să ajungă pe masa Camerei Deputaților, care are, conform procedurii legislative, ultimul cuvânt. Vor aduce deputații, în plen, o abordare diferită față de cea a colegilor din camera superioară? Răspunsul este greu de anticipat. Există parlamentari care înțeleg importanța mecanismului și susțin introducerea lui; dar există și destui care preferă flexibilitatea actuală, fie din convingere politică, fie din alte motive mai puțin nobile.

Între timp, în comunele țării, asfaltul proaspăt turnat în toamna trecută se degradează vizibil la fiecare ninsoare, iar factura ajunge inevitabil tot la contribuabil. O realitate pe care doar un instrument clar de control poate să o schimbe — exact instrumentul pe care aleșii tocmai l-au refuzat. Următorul capitol al acestei povești se va scrie în camera inferioară a parlamentului. Până atunci, banii curg, intervențiile apar și dispar, iar procedurile de verificare rămân în urma realității. Situație familiară. Frustrantă, dar familiară.