Agricultura românească, lovită de noile reguli UE pentru pesticide

Cu o suprafață agricolă utilă de aproape 13 milioane de hectare, România este al doilea cel mai mare jucător agricol din Uniunea Europeană după Franța, dar și exportator net de cereale, cu peste 5 miliarde de euro generați anual din vânzările externe de grâu, porumb și floarea-soarelui. La acest volum, orice modificare a regulilor europene privind inputurile agricole — în special substanțele active pentru protecția culturilor — produce efecte imediate pe lanțul valoric.

Două organizații importante ale sectorului — Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România și Clubul Fermierilor Români — au transmis o atenționare comună privind consecințele unor decizii recente luate la Bruxelles. Mesajul vizează ritmul în care substanțele active de uz fitosanitar sunt retrase de pe piață fără ca alternativele să fie disponibile.

Ce substanțe active sunt în discuție

Reglementarea europeană privind produsele de protecție a plantelor are un mecanism clar: fiecare substanță activă este reevaluată periodic, iar dacă autorizarea expiră fără reînnoire, produsul comercial bazat pe ea dispare automat de pe rafturi. În ultimii cinci ani, peste 40 de substanțe au fost scoase din uz la nivel european, iar lista se extinde anual cu încă 8–12 noi cazuri.

Pentru fermierul român, problema este una operațională: fără o moleculă esențială pentru combaterea unei boli sau a unui dăunător, recolta scade cu 15–30%, iar costul producției crește semnificativ prin alternative mai puțin eficiente. Studiile sectoriale estimează un impact cumulat de circa 1,5 miliarde de euro pe sectorul agricol românesc, în următorii ani.

Autosuficiența alimentară pusă sub semnul întrebării

Deși România rămâne în topul producătorilor europeni de cereale, dependența pieței interne de importuri pentru anumite categorii — fructe, legume proaspete, carne procesată — este în continuare ridicată. Reducerea randamentelor agricole interne ar adânci acest dezechilibru, transferând o parte din prosperitatea fermierilor români către producători externi.

Concret, balanța comercială agricolă, pozitivă în prezent cu peste 1 miliard de euro pe segmentul cerealelor, ar putea bascula într-un interval de 3–5 ani. Pentru o țară care folosește exporturile agricole ca tampon valutar și ca sursă de încasări fiscale, scenariul nu e tocmai plăcut.

Vocea fermierilor și răspunsul politic

Cele două organizații solicită Guvernului României să reprezinte mai ferm interesele sectorului agricol în negocierile europene. Argumentul este acela că deciziile luate la Bruxelles au, frecvent, o încărcătură politică importantă, iar țări precum Franța, Germania sau Spania au mecanisme bine articulate de lobby pentru a-și proteja agricultura în fața restricțiilor.

Spre comparație, Polonia a obținut în 2024 derogări temporare pentru utilizarea unor substanțe active, tocmai pentru a evita pierderi mari de producție pe culturile de rapiță și grâu. Tema rămâne sensibilă, fiindcă pe partea cealaltă a baricadei sunt argumentele de mediu și de sănătate publică, susținute de organizații civice și de o parte importantă a Parlamentului European.

Ce urmează pentru agricultura românească

Pe termen mediu, sectorul agricol romanic are nevoie nu doar de substanțe active actualizate, ci și de investiții consistente în irigații, în tehnologie de precizie și în consolidarea exploatațiilor. Fără aceste pârghii, fiecare nouă restricție europeană se transferă direct în costuri pentru fermierul mediu, iar o parte dintre aceștia — în special micii producători — nu pot absorbi presiunea.

În contextul mai larg al integrării europene, România joacă, parcă fără să-și dea seama, o partidă importantă: poziționarea fermă a Guvernului pe astfel de dosare tehnice este la fel de relevantă pe cât a fost obținerea fondurilor europene prin PNRR. Iar tăcerea, ca și în cazul absorbției banilor pierduți recent prin cererea numărul 3, costă scump.